Despre femeile descoperite în apropierea Muntelui Latros[1], pe vremea împăratului Constantin
1. Un perceptor de taxe ne-a povestit următoarele:
Pe vremea domniei împăratului Constantin Porfirogenetul[2], fiul împăraţilor Leon[3] şi Zoe şi ginerele împăratului Roman vârstnicul[4], am fost trimis în Răsărit ca perceptor de taxe. Mergând la o mânăstire pentru a încasa taxa publică – era pe timpul verii –, egumenul împreună cu monahii a ieşit în întâmpinarea mea, şi îmbrăţişându-ne ne-am aşezat în curte.
Acolo se afla o mulţime de pomi încărcaţi de roade. Cum stăteam noi de vorbă, au venit nişte păsări care au frânt ramuri din pomi şi, luându-le cu tot cu fructe, au plecat grabnic în zbor. La vederea acestui lucru neobişnuit, i-am întrebat pe monahi: ,,De ce păsările nu mănâncă fructele, ci le iau cu ramuri cu tot ?” Iar ei mi-au răspuns: ,,Acesta este cel de-al unsprezecelea an de când păsările vin din vreme în vreme şi fac aşa”. La întrebarea mea: ,,Ce înseamnă asta ?”, mi-au răspuns: ,,Nu ştim, ne minunăm şi ne mirăm şi noi de acest lucru”. Atunci eu, ca şi cum m-ar fi îndemnat Dumnezeu, am zis: ,,Să ştiţi că păsările duc fructele unor monahi aflaţi în munţi”. Pe când vorbeam, iată că veni un corb care a rupt o ramură din pom cu tot cu fruct. Atunci am spus egumenului şi fraţilor: ,,Urmaţi-mă !” În timp ce ei s-au grăbit să mă urmeze, corbul zbura liniştit deasupra noastră, fără a da drumul ramurii; cum a ajuns pe munte, a lăsat-o jos şi s-a ciugulit, întinzându-şi aripile.
2. Când am ajuns şi noi sus pe munte şi ne-am apropiat de el, şi-a luat creanga, s-a ridicat în aer, apoi a coborât într-o vale unde a lăsat ramura, s-a înălţat iarăşi în aer fără povară şi a plecat croncănind. Urcându-ne noi pe buza unei prăpăstii, de unde văzuserăm corbul că s-a lăsat în jos, şi pornindu-ne să aruncăm cu pietre, nişte voci de acolo de jos ne-au răspuns: ,,Dacă sunteţi creştini, încetaţi, că o să ne omorâţi !”, iar noi am întrebat: ,,Cine sunteţi voi ?” ,,Dacă vreţi – ne-au zis – să ne vedeţi, aruncaţi-ne trei veşminte, căci suntem fără haine; pe urmă, luând-o la vale pe povârniş, veţi afla un drumeag abrupt şi, apucând-o pe el, veţi ajunge la noi”.
Trei monahi, la auzul acestora, s-au dezbrăcat de îndată de tunicile lor şi, învelind în ele nişte pietre, le-au aruncat într-acolo; apoi, după cum am fost îndrumaţi, am coborât de pe munte, am găsit drumul acela abrupt şi, cum am ajuns la capătul lui, am zărit trei femei care, îndată ce ne-au văzut şi ele, au venit în întâmpinarea noastră şi ni s-au închinat până la pământ. După ce ne-am închinat şi noi şi ne-am dat unii altora bineţe, ne-am aşezat; împreună cu noi doar una dintre ele s-a aşezat, celelalte două au rămas în picioare.
3. Atunci egumenul a întrebat-o pe cea care şedea: ,,De unde şi de ce ai venit aici, doamna şi maica mea ?” ,,Eu, părinte – a răspuns ea – sunt din Constantinopol, şi soţul meu a fost protospătar[5]; după moartea lui care l-a luat de tânăr, am rămas văduvă şi fără copii la 22 ani, cu jalea văduviei, cât şi a lipsei de copii. La câteva zile, un nobil cu foarte multă putere, aflând de cele întâmplate, împins de vrăjmaşul sufletelor noastre, a vrut să mă răpească cu sila, trimiţându-şi slugile la casa mea; eu le-am răspuns după cuviinţă, dar aceia mi-au spus la plecare că se vor întoarce în ziua următoare, când aveau să mă ia fără voia mea să mă ducă la stăpânul lor. Înfricoşată, m-am rugat toată noaptea Domnului nostru Iisus Hristos să-mi dea puterea şi cuvintele potrivite întru deschiderea gurii mele (Efeseni 6, 19), spre a mă împotrivi şi a-l îndepărta de la mine pe acest om viclean, care voia ca odată cu trupul să-mi pângărească şi sufletul.
M-am gândit aşadar ce răspuns aş fi putut să le dau ca să nu mă ia cu sila, dacă oamenii săi aveau să vină din nou; când au venit în ziua următoare, pregătiţi să mă ia cu forţa, le-am spus: ,,O, domnii mei, credeţi oare că eu nu m-aş bucura să vin la preaslăvitul meu domn ? Sufăr însă de o boală grea, plină de puroi şi de miros urât, de nesuportat, şi acum am parte de îngrijiri. Aveţi răbdare până mă voi vindeca, şi atunci voi veni eu însămi neîntârziat. Care ar fi folosul venirii mele la stăpânul vostru, suferind eu de acest lucru dezgustător ? Oare voi nu veţi avea parte de necinste şi eu nu mă voi face de ruşine ? Aveţi răbdare cu mine, daţi-mi un răgaz nu mai mult de 40 zile, şi mă voi face bine”. La auzul acestora, au plecat zicând: ,,Dacă este vorba de 40 zile, stăpânul nostru te va aştepta”.
4. Aşadar, de îndată ce au plecat, i-am slobozit pe toţi robii mei, dându-le înscrisurile necesare, şi n-am păstrat pentru mine decât pe aceste două roabe, pe care le vezi. Aşijderea şi întreaga mea avere în bunuri mobile am împărţit-o la văduve, orfani şi săraci, apoi mi-am chemat o rudă iubitoare de Hristos şi i-am cerut sub juruinţe înfricoşătoare să se ocupe de vânzarea casei şi a tuturor proprietăţilor mele, iar câştigul să-l împartă celor în nevoi. După ce am scăpat de grija întregii mele averi, le-am luat cu mine pe aceste două surori, am urcat pe un vas noaptea şi, călăuzită de Dumnezeu, am ajuns în acest loc. Iată că au trecut 11 ani de când n-am văzut chip de om până în ziua de astăzi, în afară de voi. Iar hainele, odată cu trecerea timpului, s-au sfâşiat şi s-au rupt de tot.
5. La auzul acestora, egumenul a întrebat: ,,De hrană cum v-aţi făcut rost ?” ,,Bunul şi Iubitorul de oameni Dumnezeu – a răspuns ea – care a hrănit în pustie poporul [evreu] pribeag vreme de 40 ani, ne trimite nouă, nevrednicilor Săi robi, hrana; căci în fiecare an, după voia Sa, păsările ne aduc felurite şi nenumărate fructe, peste nevoia noastră. Iar cu harul Său ne acoperă şi ne încălzeşte chiar de am rămas fără de acoperământ, aşa că nu simţim nici frigul iernii, nici dogoarea verii; şi trăim aici ca şi cum ne-am afla în Raiul desfătării, slăvind cu cântări neîncetate numele Prea Sfintei şi Celei mai-presus-de-fiinţă Treimi, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.
Auzind noi acestea, ne-am minunat cu toţii. După o vreme, egumenul zice: ,,Dacă vei îngădui, doamna mea, voi trimite un monah la mânăstire să aducă cele de trebuinţă ca să luăm o gustare împreună”. ,,Dacă vrei să faci aşa ceva, porunceşte să vină preotul mânăstirii aici spre a aduce lui Dumnezeu Jertfa cea fără de sânge, ca şi noi să ne facem părtaşe preacuratelor şi de viaţă făcătoarelor Taine ale lui Hristos, Dumnezeul nostru; căci de când am plecat din cetate, nu ne-am învrednicit de împărtăşirea cu sfintele daruri”.
6. Imediat ce a auzit acestea, egumenul a trimis un monah la mânăstire după preot şi cele de trebuinţă. Cum a venit preotul, a săvârşit dumnezeiasca liturghie şi s-au împărtăşit şi ea, şi roabele ei; după ce au luat o gustare împreună cu monahii, fericita i-a spus egumenului: ,,Rog pe sfinţia ta să rămână împreună cu noi încă trei zile”. El a primit cererea, făgăduind să rămână acolo trei zile. A doua zi, dis-de-dimineaţă, fericita aceasta s-a sculat şi, după o rugăciune stăruitoare şi îndelungă către Domnul, s-a mutat la El. Am îngropat-o pe ea cu lacrimi şi cântări şi am aşezat-o în mormânt; în următoarea zi s-a mutat la Domnul şi a doua, iar în cea de-a treia zi s-a mutat şi ultima. După ce le-am îngropat pe toate, ne-am întors, mărindu-L pe Hristos Dumnezeu, Cel ce face minuni nemaiauzite şi semne slăvite fără de număr. A Acestuia este slava în vecii vecilor. Amin.
Muntele Latros astăzi
Fresce din biserica Mânăstirii Kellibara
[1] Latros (Latmos) a fost un centru monahal în Caria, la nord-est de Milet, în Asia Mică. Numeroasele sale forturi, mânăstiri fortificate şi peşteri sihăstreşti erau situate pe insulele de pe Lacul Herakleia şi imediat la est, pe versanţii Muntelui Latmos, majoritatea fiind anonime.
În secolul al VII-lea, zona a fost populată de monahii care fugeau de invazia arabă a Sinaiului. Când monahul Pavel de Latros a venit în regiune la începutul secolului al X-lea existau deja 3 mânăstiri acolo: Kellibara, Mântuitorul şi Karya.
[2] Constantin al VII-lea (913-959).
[3] Leon cel înţelept (886-912).
[4] 968-1034.
[5] Protospătarul era unul dintre cei mai înalţi demnitari de la curtea imperială în perioada bizantină, titlul fiindu-i conferit de împăratul însuşi.
