CANONUL 8
Cel ce a făcut malahie, patruzeci de zile se canoniseşte, cu mâncare uscată petrecând. Şi în fiecare zi, o sută de metanii făcând.

TÂLCUIRE Canonul acesta rânduieşte, că cel ce face malahie (sau onanie) 40 de zile să nu se împărtăşească, petrecând cu mâncare uscată, adică cu pâine numai şi apă, făcând şi câte o sută de metanii pe zi.
Blestemata malahie, care în ziua de astăzi este o obştească şi de suflet pierzătoare ciumă, stricând şi pierzând pe cei mai mulţi oameni ai lumii, şi mai ales pe ticăloşii tineri. Asupra căreia, şi oricâte ar zice cineva, având scop de a dezrădăcina din lume răul acesta înfricoşat şi urât de Dumnezeu, niciodată s-ar socoti că sunt zadarnice şi de prisos.
Deci malahia este un păcat atât de urât lui Dumnezeu, încât a omorât pentru el pe Oinan fiul lui Iuda, carele mai întâi a arătat răul acesta, pe pământ. De la carele şi s-a numit păcatul acesta Oinanism. Că zice Duhul cel Sfânt la facere (cap 38,10): „Şi rău s-a arătat înaintea lui Dumnezeu, căci a făcut el aceasta, şi l-a omorât pe el”.
Şi este socotinţa a oarecăror învăţători, că Dumnezeu atât de mult urând pe filosofii cei mândri ai elinilor, i-a lăsat să se stăpânească de păcatul acesta, pentru pedeapsa slujiri de idoli, căci cunoscând pe Dumnezeu, nu ca pe Dumnezeu l-au slăvit. Şi se încheie aceasta din ceea ce zice Pavel pentru dânşii: „Pentru aceea şi i-a dat Dumnezeu întru poftele inimilor lor, de a necinsti trupurile lor întru sineşi” (Romani: 1,24).
De unde cu aceasta lor întru sineşi au arătat pe patima malahiei, după care, acelaşi trup, şi lucrează, şi pătimeşte, el întru sine. Malahia precum zice Ioan al scării (în cuvântul 15) este o curvie ce se face fără de alt trup, din care a căzut marele sihastrul acela, ce mai înainte poruncea măgarilor celor sălbatici, iar în urmă de sălbaticii măgari diavoli s-a batjocorit. Despre care a zis atunci dumnezeiescul Antonie, că mare stâlp a căzut.
Pe malahie acelaşi Ioan (întru acelaşi cuvânt) moarte şi pieire a căderii o numeşte, care de-a pururea se află şi împreună cu noi se poartă, şi întru înşine noi, şi mai ales în tinereţile noastre. Deci, fiindcă păcatul acesta împreună cu noi se poartă, foarte cu anevoie este a înceta despre el, şi a se pocăi cel ce a apucat a se prinde de el. Pentru aceasta un învăţător pe malahie o aseamănă cu o mare mreajă a diavolului şi a iadului, cu care a tras pe lume în pieire, şi mulţi se prind de dânsa, iar puţini scapă. Şi se bucură inima lui pentru multul vânat ce face cu această mreajă, şi tămâiază, pentru că ia prins multă hrană, şi multe suflete, precum zice proorocul Avacum (cap 1,15): „Pieirea în undiţe a tras (pe lume) şi o au tras pe ea în mreje, şi o strâns în cursele sale. Pentru aceasta se va veseli şi se va bucura inima lui, şi va jertfi mrejei sale şi va tămâia năvodului său că întru acestea a îngrăşat partea sa, şi mâncările lui alese.
Ce să zic multe? Acest păcat pricinuieşte sufletului nu numai vătămare veşnică, ci şi sănătăţii trupului vătămare. Veşnică vătămare sufletului pentru că îl lipseşte de Împărăţia Cerurilor, şi îl osândeşte în munca iadului. Pricinuieşte şi vătămare trupului, la sănătate, pentru că precum toţi doctorii de obşte zic, şi cei vechi şi cei mai noi, că malahiştii sunt ticăloşi şi vrednici de jale, pentru că întâi se îngălbenesc, al 2-lea slăbeşte stomacul lor şi nu pot mistui.
- Slăbeşte vederea ochilor lor.
- Îşi pierd glasul.
- Îşi pierd agerimea şi ascuţimea minţii.
- Îşi pierd ţinerea de minte.
- Îşi pierd somnul cu oarecare visuri îngrozitoare.
- Le tremură trupul.
- Îşi pierd toată bărbăţia trupului şi a sufletului, şi se fac slabi ca muierile.
- Le vine dambla.
- Adeseori le urmează scurgerea în vis, iar de multe ori şi deştepţi fiind.
- În sfârşit în grabă îmbătrânesc, şi mor rău”.
Sursa (Pidalion, pagina 522): https://www.sufletortodox.ro/arhiva/carti-documente/Pidalion%20Original%201841.pdf