O feministă sărbătorește uciderea celui de-al patrulea copil al său prin avort
Ce ar trebui să știm despre natura, mentalitatea și presupunerile predominante care îi animă pe susținătorii avortului? În multe cazuri, desigur, motivul lor principal – un dispreț profund față de copiii nenăscuți (al doilea după ura față de noi) – este șocant de clar.
Dar dacă acest dispreț este evident pentru noi, nu este oare această animozitate față de micuți și mai evidentă pentru ei? Cum pot să nu vadă ce fac și cui?
Să ne oprim un moment pentru a explora mecanismele pe care le folosesc pentru a se proteja de cruzimea afișată, de ceea ce fac nefericiților copii nenăscuți.
Există o mulțime de scuze/justificări/raționalizări/alibiuri din care să alegem, dar aici voi scrie despre funcția educativă, dacă vreți, a trimiterii copilului nenăscut către ceea ce cu siguranță ar fi fost răsplata lui meritată. Doar că de data aceasta, este ceea ce Larada Lee-Wallace a învățat nu dintr-unul, nu din două, nu din trei, ci din cele patru avorturi ale sale!
Articolul „Ce am învățat din cele patru avorturi ale mele” al lui Lee-Wallace duce autoamăgirea agresivă la un nou nivel.
În mod previzibil, acesta a apărut în Rewire News Group, care se specializează în promovarea avortului până la limite extreme, sub pretextul că acesta este „o călătorie profund personală și împuternicitoare, care mi-a permis să iau cea mai bună decizie pentru corpul meu și viitorul meu, în propriile mele condiții”, pentru a o cita pe Lee-Wallace.
Există vreo urmă în eseul lui Lee-Wallace care să sugereze că ar fi putut sau ar fi trebuit să existe o clipă de ezitare înainte de a întreprinde „călătoria avortului” care „a început la începutul pandemiei COVID-19 în 2020 și a fost marcată de patru sarcini pe care am decis să le întrerup”?
Ah, nu. Într-adevăr, cea mai satisfăcătoare dintre toate a fost ultima – „avortul autogestionat prin pastile” – care „mi-a permis să iau cea mai bună decizie pentru corpul meu și viitorul meu, în conformitate cu propriile mele condiții”.
Ea ne spune că celelalte trei avorturi ale sale au fost similare cu al doilea avort; au avut loc într-o clinică de avorturi.
Acolo, ne spune ea, copleșită de autocompătimire, „am fost întâmpinată cu răceală de către personal, comportamentul lor reflectând mediul steril. Lipsită de confortul fețelor familiare din cauza restricțiilor pandemice și a măsurilor de distanțare socială, m-am simțit singură, sentimentul fiind accentuat de natura impersonală a mediului înconjurător”.
Înainte de a continua, trebuie să înțelegem că narcisismul ei o împiedică să înțeleagă de ce a ajuns însărcinată în primul rând – de patru ori, pe deasupra. „A treia sarcină a fost descoperită la fel de neașteptat ca și prima din cele două.”
„Neașteptat”? Dar prima sarcină, pe care a „descoperit-o” ca pe un artefact într-o săpătură arheologică?
Bebelușii au apărut pur și simplu, aparent din senin. O astfel de atitudine deliberat cavalerească înseamnă că Lee-Wallace nu poate sau nu vrea să recunoască cauza și efectul sau să accepte vreo responsabilitate pentru moartea a patru copii nenăscuți.
Avortul nr. 3 a fost o altă experiență neplăcută pentru Lee-Wallace.
Întinsă pe pat, sub sedativ, procedura s-a desfășurat într-un mediu steril și cu eficiență clinică. După procedură, m-am luptat cu un profund sentiment de disonanță, pe măsură ce realitatea sumbră a nedreptății reproductive se ciocnea cu retorica alegerii și autonomiei.
Câtă „nedreptate reproductivă” au îndurat cei patru copii nenăscuți ai ei? Acest gând nu i-ar fi trecut niciodată prin minte.
Dar, slavă Domnului, ca să spunem așa, pentru avorturile „autogestionate” – „DIY” (Do it yourself/fă-o singur) – „care au fost în contrast puternic cu experiențele mele anterioare”.
Încurajată de munca mea ca susținătoare a avortului și ca moașă, am îmbrățișat autonomia de a-mi gestiona propria îngrijire acasă. Susținută de partenerul meu și înarmată cu informații, am parcurs procesul cu încredere, fără povara birocratică care mi-a stricat experiențele anterioare. Partenerul meu a fost alături de mine în timp ce mi-am transformat biroul într-un sanctuar al îngrijirii pline de compasiune.
Știți, chiar înainte de a citi concluzia ei, că acest „sanctuar al îngrijirii pline de compasiune” va fi dotat cu un televizor care „lumina camera, aruncând o strălucire blândă care contrasta cu gravitatea momentului în care pierdeam sarcina” și va fi „împrospătat cu aroma tămâiei mele preferate, nag champa”.
Dar ideea este simplă: „avorturile autogestionate” ocolesc – evită – atmosfera rece, impersonală și sterilă a clinicii de avorturi, unde ar putea exista doar o mică urmă de judecată.
Lee-Wallace concluzionează cu o notă optimistă:
Când reflectez asupra acestor călătorii, siguranța și eficacitatea avortului autogestionat apar ca un far de speranță în mijlocul restricțiilor legislative tot mai severe.
Mai puțin o „rază de speranță” pentru cei patru copii nenăscuți pe care i-a sacrificat pe altarul „eliminării barierelor” și „accesului neîngrădit” la avort.
Sursa: De Dave Andrusko, 03 Martie 2026, LifeNews, https://www.lifenews.com/2026/03/03/feminist-celebrates-killing-her-4th-baby-in-abortion/
